Generaţii în conflict

     Am citit recent în ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă” un articol care m-a pus pe gânduri şi la care am simţit impulsul de-a răspunde prompt în asentimentul celui care l-a scris. Este vorba de un eseu scris de Dragoş Bouroş, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic Ovidius din Constanţa, pentru concursul „Stop Violenţa” şi care a fost publicat în framgent de revista mai sus menţionată. Un eseu scris cu aplomb şi maturitate.

Voi reproduce acest scurt fragment numit „Generaţia Mea”:

Inimaginabilul experiment Piteşti a urmărit permanentizarea stării de robie a omului adică mutarea cătuşelor de la mâini şi picioare, la cap şi la inimă. Această stare de robie a fost menţinută până în 1989 prin autocenzură, autocritică şi turnătorie, într-un cuvânt prin frică şi teroare. După 1990 robia nu a încetat, doar că mijloacele de manipulare şi control a conştiinţei s-au diversificat şi rafinat.
Iertaţi-mi sinceritatea. Aş dori să vă vorbesc despre violenţa pe care o simţim îndreptată împotriva noastră, a generaţiei din care fac parte. Cu toţii declaraţi că ne doriţi binele, ne mângâiaţi pe cap şi ne consideraţi interesaţi doar de distrcţie, alcool, calculator... şi poate, poate aveţi dreptate ! V-aţi întrebat însă de ce suntem aşa ? Ce ne-a oferit comunitatea ? Nu societatea ne-a oferit televizor, internet, cluburi, magazine de vise, minciună şi ipocrizie ? Unde să mergem ?!..., căci aţi transformat societatea într-un iad şi ne vreţi pe noi îngeri !
Ştiu că nu sunteţi direct vinovaţi, dar am învăţat la istorie că atuncă când erau atacaţi, strămoşii noştri îşi dădeau viaţa pentru neam. Cine îşi pune astăzi viaţa pentru noi ? Ne rămâne să ne-o punem noi înşine, căci nu de violenţa unei bâte ne e teamă, ci de violenţa drogurilor, a pornografiei şi a minciunii, a ipocriziei şi a lipsei oricărui ideal.
Berttrand Russel, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1950, completează admirabil radiografia ideologică a societăţii contemporane astfel: „Dieta (mâncare superchimizată), injecţile (vaccinuri şi medicamente) şi interdicţile (corectitudinea politică) se vor combina de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic”. (...)
Poziţia comunităţii în faţa tuturor acestor violenţe este poziţia struţului în faţa pericolului ! Acesa este şi libertatea noastră, cu capul în nisip ! Ni s-a spus că la revoluţie în 1989 s-a strigat Libertate te iubim, ori învingem ori murim! Am uitat prea repede însă sacrificiul acelor tineri precum şi faptul că proverbul bătrânilor noştri: Capul plecat sabia nu-l taie... are şi o continuare: dar nici soarele nu-l vede.
Omul zilelor noastre îmi pare un om plin de intenţii, dar cât se poate de anesteziat. Înainte de a spune „stop violenţei”, vă propunem noi, generaţia electronică, un concurs la care să participăm cu toţii, intitulat: Stop minciunii şi ipocriziei !

Revista „Familia Ortodoxă” ianuarie nr.1 (24)/2011, în rubrica Dialog cu cititorii, art. „Generaţia mea” p. 58

Pe măsura scurgerii veacurilor fiecărei generaţii căreia i s-au succedat altele i se pare că generaţiei sale îi revine meritul de-a continua lupta pentru progres a generaţilor precedente dar regretă amarnic noua generaţie în formare care parcă e mult mai decadentă, refractară şi neîncrezătoare în valorile pentru care s-au luptat înaintaşii. E acel of al unora: „şi noi am făcut destule la vremea noastră, dar parcă cum sunt cei de azi nu s-a mai pomenit”. Pe de altă parte fiecare generaţie continuă progresul celeilalte, ducând ştafeta mai departe. E o luptă interioară, o prefacere, ca într-un organizm biologic în care două forţe, o forţă a sistemul imunitar şi cealaltă forţă a sistemuli viral exogen, se luptă pentru supremaţie. De fapt e lupta dintre „duhul lumii acesteia" şi Duhul Sfânt, Mângâietorul trimis de Hristos să fie alături de cei credincioşi Lui până la parusie. Fiecare generaţie îşi are „păcăliţii” ei de către stăpânul (autointitulat) al acestei lumi, adică diavolul. E uşor a da vina mereu pe moştenirea decadentă a trecutului...Important e ce vei face tu.

Eseul lui Dragoş, este un exemplu bun care îmi întăreşte ipoteza trezviei metaforei lanului de secară, obiectul ultimei postări de pe blog. Poate pentru acest motiv am şi ales să-i fac un succint comentariu. Este vorba ca şi la Holden Caulfield de aceaşi bunăvoinţă ipocrită din partea unei societăţi atomizate în care valorile sociale sunt relativizate, adică nu avem un adevăr ci doar adevăruri şi în care demersul individual este văzut ca o competiţie nebună de a fi mereu doar number one. Dacă se întâmplă să fi un number two, sau three sau four...atunci eşti un looser fără drept de apel. O morală de tâmpiţi dacă mă întrebaţi pe mine şi nu mi-e jenă să o spun. Până şi americanii îl resimt ca pe un  pain in the ass  (vezi filmul Miss Little Sunshine care parodiază acest principiu de number one).

În legătură cu cei care au transformat societatea într-un iad, Dragoş, vrei să-ţi spun eu cine sunt „binevoitorii”? Adulţii ipocriţi care se cred mereu tineri şi întodeauna pentru tineri. Un articol din ziarul „Dilema Veche”, intitulat Intrarea în adulescenţă face o radiografie foarte bună acestei specii suburbane. Aceştia ar fi un fel de tineri exuberanţi care se cred  bătrâni înţelepţi sau bătrâni înţelepţi care se cred tineri exuberanţi. De aici şi sintagma adulescenţă ca un hibrid între adult şi adolescent.  Mihai Eminescu le dedică şi el un verset în Scrisoarea a III-a, foarte pertinent: „Veştejiţi fără de vreme dar cu creier de copil”. Adulţii cu minţi de copil dar cu suflete îmbătrânite au distrus lumea. Şi de aici adevărata interpretarea a poruncii hristice "Dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor." (Matei 18, 3). Hristos ne spune să fim copii cu sufletul dar cu mintea maturi. Adică să avem un suflet de copil şi o minte de maturi. Cum credeţi că se interpretează şi altfel versetul „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii”(Matei 10,16) ? Ori diavolul cu mintea lui sucită prin care le răstălmăceşte pe toate îi pune pe unii să se prostească în tot halul după care îţi spun pe un ton condescendent:  „Hristos ne-a spus să fim ca nişte copii” ! Deh, cum spunea săracul părintele Teofil Părăian că-l învăţase Sfântul Ardealului, „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”.

Să şti că ai dreptate şi în privinţa calculatorului, internetului, televizorului şi a altor „minuni” a societăţii moderne.  Bineînţeles că tot societatea ni le-a oferit şi încă pe bani. Foarte cinic. Adică dacă tot îi dai cuiva un ştreang să şi-l pună singur la gât, măcar dă-il pe gratis. Păi nu ?

Că ai pomenit de Bertrand Russel în acest context, vreau să aduc la cunoştinţă un alt mare politician englez cunoscut ca fiind foarte şiret pe numele lui Francis Bacon. Acesta ar fi afirmat odată cinic că între puii de găină şi gospodarul care le aruncă seminţe în fiecare zi se înfiripă o legătură plină de sensibilitate. Pănâ într-o zi când gospodarul nu le mai aruncă în curte grăunţe ci vine la ei ca să le sucească gâtul. Cam până aicea cu tandreţea. Ca fapt divers, Bacon a şi murit încercând zilnic să îndoape un pui de găină cu zăpadă ca să vadă empiric dacă zăpada îl conservă mai bine. Zăpada n-a conservat puiul dar în schimb l-a „conservat” pe Bacon cu o pneumonie de toată frumuseţea de unde i s-a şi tras decesul. Tot lui îi aparţine maxima „Cunoaşterea înseamnă putere”. În societatea postmodernă în care trăim pot spune cu toată sinceritatea că puii de găină suntem noi. Iar bunul gospodar este, ghiciţi cine ! Nimeni altul decât „ocrotitorul” nostru Fratele cel Mare (Big Brother) pentru care de la Orwell încoace s-a scurs multă cerneală pentru al portretiza. Dar niciodată atât de multă ca pentru Hristos.

Acum aş dori să vă dau câteva idei (cred că sunteţi sătui de sfaturile înţelepţilor sionului) generaţiei tale pentru a vă trăi frumos adolescenţa.

•                     Legat de petrecerea timpului liber, că acum toate „distracţile costă” (a avut grijă satana, ca după ce ne-a dat distracţile să ne mai şi coste), încercaţi plăcerile simple care n-au costat niciodată nimic: ori de câte ori vă întâlniţi savuraţi plăcerea de a sta de vorbă unul cu celălalt, printr-un dialog viu scânteietor. Şi aici nu mă refer la flecăreală. Ci să găsiţi un subiect incitant, provocator, pentru care să peroraţi ca şi cum aţi susţine o pledoarie în faţa unui complet de judecată. Puteţi filozofa pe tema unei cărţi, a unui film, chiar a marilor întrebărilor existenţiale. Odată că vă puteţi testa şi îmbogăţi cultura generală. Pe de altă parte o să vă dezvoltaţi capacitatea retorică care vă va prinde foarte bine la seminarile de la facultate. Grecii antici îşi dedicau toată ziulica doar pentru a "munci cu gura".

•                     Vă puteţi vizita unii pe alţii, ajutându-vă la micile activităţi caznice. Nu numai la onomastice şi alte sindrofii. De exemplu încercaţi să vă faceţi temele împreună după orele de clasă. Matematica e o materie dificilă. Mergeţi la un coleg care se ştie la mate', fizică ori chimie şi faceţi-vă temele împreună. La un moment dat poate chiar deveni distractiv asemenea unui joc, în care o să şi prindeţi ceva. Voi între voi discutaţi altfel decât faţă de profesor. Puteţi servi un suc între timp sau fetele pot pregăti o mică gustare. Luaţi-le şi pe ele cu voi să aveţi un grup mixt. Aveţi şansa să vă cunoaşteţi mult mai bine unul cu celălalt, să vă apreciaţi muncind cot la cot. Se fortifică astfel spiritul de camaraderie şi coeziunea grupului. Se poate asculta şi ceva muzică în surdină, mai lent. Matematica se învaţă mult mai bine ascultând muzică. Nu consumaţi alcool căci acesta încetineşte reacţia creierului. Poate te ajută însă la geometrie ca să vezi mai bine în spaţiu...

•                     Încercaţi punând bani în comun să faceţi şi o mică excursie de 2-3 zile la munte, oriunde e mai ieftin. Reducerile apar când sunt grupuri mai mari de 4-5 persoane la pensiuni. Încercaţi să fiţi independenţi ferindu-vă de implicaţia adulţilor
·                  Unul dintre cele mai importante sfaturi: tinereţea este relativ scurtă. Nu încercaţi să v-o prelungiţi mediocru după sfaturile „bătrânilor înţelepţi” care, asemenea sofiştilor antici, au mai degrabă prostie în cap îmbălsămat decât înţelepciune. Aceştia vă sugerează să vă trăiţi viaţa că-i prea devreme să vă căsătoriţi. Ei înşişi fac parte dintr-o generaţie odioasă care iau cunoştinţă de biserică pe la vârsta de ’60 de ani când sunt cu un picior în groapă. Tot la părintele Arsenie Boca pe care l-am mai pomenit am găsit un rând interesant în cartea sa (Cărarea Împărăţie, p.178): „Toată viguarea tinereţii o dau cui nu trebuie iar bătrâneţea hârbuită caută să o dea lui Dumnezeu”. De ce i-ar asculta oare Dumnezeu ? Aşa că e mai bine să vă căsătoriţi de timpuriu. Sigur o să găsiţi o colegă în liceu ori facultate care să vă placă, sau o oricare prietenă mai veche. Numai în taina căsătoriei se poate prelungi cu adevărat tinereţea căci fiorul primei iubiri a vârstei adolescente împreună cu binecuvântarea lui Dumnezeu conservă mai bine ca orice amintirea şi viguarea tinereţii. Aviz adulescenţilor! Cu cât înaintaţi în vârstă ispitele lumii sunt prea mari. Prea multe fete o să vă sucească capul şi vă veţi pierde. Deşi Dumnezeu îi răspundea la toate întrebările şi părintele Arsenie se pare că avea o dilemă. Se întreba uneori, fără să fi găsit un răspuns elocvent, de ce mamele se grăbesc să-şi mărite ficele dar nu fac acelaşi lucru cu băieţii lor ? Cred că am găsit răspuns la această întrebare dând peste un verset ciudat în biblie. În mod normal băieţii făceau curte fetelor. Grăbindu-ţi fata să se căsătorească, e tot o formă de peţit dar în sens invers. În Ieremia 31, 22 este scris: „Domnul face un lucru nou pe pământ: femeia va peţi pe bărbat” . Aşa vrea Dumnezeu. E şi El împotriva discriminarii probabil. Nu ştiu dacă divinitatea ia uneori "exemplu" de la oameni aşa cum o spune Mustafa Mond, controlorul mondial, în dialog cu Sălbaticul, personaje ale distopiei Minunata lume nouă scrisă de Aldoux Huxley.

  Ce vreau să te mai rog Alex, este să nu crezi niciodată că eşti singur în toată nebunia asta. Că de fapt suntem mai mulţi deşi împrăştiaţi printre ceilalţi „atomi” sociali. Dar va veni vremea când Dumnezeu ne va strânge pe toţi ai săi de pe faţa pămîntului şi vom fi iarăşi o singură turmă şi un păstor. Şi mai presus de toate Hristos este cu noi. Tot El a spus „Nu te teme turmă mică ...” (Luca 12, 32).