Postări

Soţia bună face soţul bun!

Orice soţie credincioasă se pătrunde de interesele soţului. Când acestuia îi e greu, ea se străduie să-l îmbărbăteze prin înţelegerea sa, prin manifestările iubirii sale. Susţine cu interes toate planurile lui. Nu îi este povară. Este puterea din inima lui, care-l ajută să devină tot mai bun. Nu toate soţiile sunt o binecuvântare pentru soţii lor. Uneori, femeia este ca o plantă agăţătoare ce înfăşoară puternicul stejar care e soţul său. Soţia credincioasă face viaţa soţului său mai no­bilă, mai plină de rost, îndreptându-l spre scopuri înalte prin puterea iubirii sale. Atunci când ea se lipeşte de el plină de încredere şi de dragoste, tre­zeşte în el cele mai nobile şi bogate trăsături ale fi­rii lui, stimulând în el bărbăţia şi simţul răspunderii. Ea înfrumuseţează viaţa lui, înmoaie deprin­derile lui dure şi grosolane, dacă acestea există. Există însă şi soţii care seamănă cu plantele parazite. Ele se agaţă de soţul lor fără să-i ofere nimic acestuia, fără să-i întindă mână de ajuto

Va multumesc

Nu am in viata asta timp sa multumesc celor ce mi-au facut bine, nici sa ii ajut pe cei care nu mi-au facut nimic ca de altfel sa numar dusmanii tradatorii mincinosii si pe cei care mi-au tradat sinceritatea si increderea. Va multumesc la acestia din urma ca ma faceti sa simt ca sunt un om foarte important si ca datorita voua simt ca sunt un om de calitate exact ca aurul de 24 de karate. Fara voi as fi fericit dar nu as mai avea atatea emotii cand sunt la un pas de a face o gresala in care v-as da motiv sa ma criticati pe la spate. VA MULTUMESC DIN TOT SUFLETUL CA EXISTATI sa va dea Bunul Dumnezeu Sanatate si zile multe sa ma barfiti in continuare.   Cred ca o sa vi se para ca am inebunit! Ei bine nu asta e rugaciunea mea pentru dusmani! Va multumesc

Semnificaţii, obiceiuri şi tradiţii de Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea Maicii Domnului. Care sunt locurile din România unde se găsesc izvoare tămăduitoare

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, în fiecare an, în prima vineri după Paşti, un praznic închinat Maicii Domnului. Sărbătoarea este numită, simbolic, Izvorul Tămăduirii, în cinstea unui izvor din preajma Constantinopolului, prin care Fecioara Maria a săvârşit o serie de minuni. Se spune că, înainte de a fi împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, unde va întâlni un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon va căuta în apropiere un izvor, dar nu va găsi. Deodată, el aude glasul Maicii Domnului, spunându-I :  “Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi” . Găsind izvorul şi făcând ascultare de Maica Domnului, orbul s-a vindecat. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, ca semn de mulţumire, împăratul Justinian (527-565), care sufe

Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim. Avionul care o aduce la București întârzie o oră

Lumina sfântă s-a aprins la Ierusalim, minune la care au fost martori sute de credincioşi adunaţi în Biserica Sfântului Mormânt. Este un ritual respectat an de an în Sâmbăta Mare dinaintea Paştelui Ortodox. De aici, Lumina Sfântă ajunge la credincioşii din 13 ţări, inclusiv România. Avionul care va aduce lumina sfântă din Ierusalim la București întârzie cu o oră și asta din cauza aglomerației de pe aeroportul din Israel. Inițial, zborul din Țara Sfântă era așteptat să aterizeze la ora 19:00. Astfel, în jurul orei 20:00, după ce avionul va ateriza la Aeroportul Otopeni, lumina va fi transportată cu trei avioane de mici dimensiuni la Satu Mare, Timișoara și Suceava. De la primele ore ale dimineţii, sute de oameni s-au adunat la Biserica Sfântului Mormânt, din Ierusalim, în aşteptarea minunii prin care Lumina Sfântă se aprinde în ajunul Sărbătorii Învierii. În Sâmbăta Mare,  Sfântul Mormânt  este sigilat după ce un grup de preoţi s-a asigurat că în interior nu există nicio sursă de foc. A

CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND...

Dintre toate fricile ce bântuie omul, nu doar modern, frica de moarte pare a fi cea mai cutremurătoare. Ca oameni moderni simțim din plin că, în fond, fundamentele marilor noastre interogări rămân aceleași. Viața și moartea, răutatea celor din jur și boala, sărăcia și războiul nu ne sunt străine. Au câștigat deplin în ultima vreme fricile apocaliptice și adiacentele lor, frica de numere și cipuri, de diavoli închipuiți ori reali, hiperbolizările minciunii și mediocrității, sărăcirea de sensuri ale vieții cotidiene- tot mai săracă în idealuri morale și duhovnicești. Vorbim tot mai mult despre ce mâncăm și ce construim, despre cum ne onorează oamenii sau, pur și simplu, ne este tot mai drag să bârfim și tot mai greu să ne rugăm pentru aproapele. Știrile sunt parte integrantă a culturii. Ziarele, singura cultură imediată iar prezentatorii TV sunt mai des invitați la mesele noastre decât proprii părinți ori copii. Mai grav, frica de moarte ne face răi, porniți pe căpătuială cu orice preț,

Succesul ne poate spurca mai ceva decat nereusita

Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pent

A trecut la cele veşnice Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Gherasim !

Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului anunţă cu durere trecerea în patria cerească a venerabilului lor Păstor sufletesc Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Gherasim, în dimineaţa zilei de 9 aprilie 2014. Înaltpreasfinţia Sa Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a născut la data de 14 noiembrie 1914, în localitatea Muntenii Buzăului, judeţul Ialomiţa, din părinţii Dumitru şi Maria Cristea, ca al doilea copil şi a primit la botez numele Gheorghe. După 36 de ani de viaţă monahală Sfântul Sinod îl alege în demnitatea de Arhiereu-vicar al Eparhiei Dunării de Jos, cu titulatura de Constănţeanul . În toamna anului 1975, la 16 octombrie, a fost ales în demnitatea de Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu titulatura de  Piteşteanul . În ziua de 30 septembrie 1984, a fost ales Episcop titular al Eparhiei Râmnicului şi Argeşului, fiind înscăunat în scaunul chiriarhal râmnicean la data de 2 decembrie 1984. În data de 19 iunie 2009, Sfântul Sinod al Bisericii