Celui mai mare bărbat născut din femeie

                       (...)

                      Sus pe culme, jos pe drum
                       Iarna palidă-şi arată
                       Plăzmuirile de fum.
                       Somnul revărsat în fire,
                       Gerul Sfânt al Bobotezii
                       A-nchegat argint subţire
                       Peste faldurii zăpezii
                                                      (...)

                ( G.Topârceanu - Balada Popii din Rudeni)

Mă simt îndatorat să dedic câteva gânduri cuvioase patronului meu spiritual Sfântul Ioan Botezătorul căruia de 28 de ani îi port cu nevrednicie numele pe acest pământ. Mâine avem prăznuirea marelui Ioan Botezătorul, sărbătoare mare pentru întreaga Biserică Ortodoxă dreptmăritoare de pretutindeni. Sărbătoare strâns legată de cea de astăzi, Botezul Domnului, sau cum mai este cunoscută în popor, Boboteaza.

Sfântul Ioan Botezătorul e unic în galeria marilor proroci depăşindu-i în sfinţenie şi neprihănire, pe toţi  ceilalţi încât Mântuitorul mărturiseşte în faţa ucenicilor, „vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Luca 7,28). De aici a răms vorba că Ioan Botezătorul este cel mai mare bărbat născut din femeie. După Fecioara Maria, este al doilea sfânt ca importanţă din tot panteonul sfinţilor ortodocşi. Direct înrudit cu Iisus (nu intrăm în discuţii de genealogie), acestora doi, de mici copii li s-au relevat prin lucrarea Duhul Sfânt un destin aparte, special. Închinarea Fecioarei Maria către Elisabeta, aduce cu sine tresăltarea pruncului acesteia, cel ce avea să fie Ioan Botezătorul.

În Vechul Testament, cei care de foarte mici, din pântecele mamei lor erau rânduiţi să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu se numeau nazirei. Fie voinţa divină, fie mamele printr-un legământ, făgăduiau pe nou născut lui Dumnezeu, ca în cazul lui Samson. În mod oarecum similar ca şi al Botezătorului, Ieremia a fost rânduit printre profeţi, de Însuşi Dumnezeu: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor”(Ieremia 1, 4-5).

Totuşi cu ce se distinge Ioan Botezărorul de toţi prorocii şi nazireii lumii vechi ? Prin faptul că şi-a ales să trăiască cât mai retras de restul lumii dedicându-şi viaţa exclusiv lui Dumnezeu. Să menţionăm că prorocii din vechime nu trăiau în pustie. Trăiau în mijlocul poporului lor. Dacă te duceai să întrebi pe profet, pe „omul lui Dumnezeu”, nu te duceai în pustie, ci te duceai la casa unde locuia acesta. Nemaan, un om cu vază asirian este sfătuit de tânăra israeliteană răpită să meargă la casa lui Elisei care locuia în Samaria (pe atunci Samaria nu ajunsese locuită de împotrivitorii evrei, căci era înainte de robia asiriană când Samaria a decăzut), pentru a se curăţa de lepră. Împăratul Siriei e de acord şi îi dă chiar o scrisoare de liberă trecere prin ţinutul evreilor. Doar în cazuri extreme profeţii erau nevoiţi să fugă din mijlocul poporului lor în pustie, cum a fost cazul cu Ilie când a fugit de Isabela, soţia regelui Ahab ce căuta să-l omoare.

Mai mult decât atât, dacă în vechime nu se ştiau vremurile când va veni Mesia cel mult aşteptat, Ioan Botezătorul este singurul care ştie, este înştinţat într-un fel că el va fi cel care va identifica pe Alesul şi o spune cu glas tare oamnilor, după cum relatează evanghelistul Matei: „Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: ”Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările” (Matei 3,3). Deci Ioan anunţa poporului în pustie, venirea lui Mesia cel mult aşteptat. Ioan mai are însă o misiune la fel de importantă, aceia de a boteza cu apă, lucru neanunţat prin nici o profeţie, deci un fapt ciudat la evrei. Ioan Botezătorul îşi făcuse şi el ucenicii lui (fapt că se şi iscaseră unele controverse la un moment dat între ucenicii lui Iisus şi cei ai lui Ioan  (Matei 9,14)). Dar de ce am spus că botezul lui Ioan trebuia să aibe o corespondenţă veto-testamentară? De unde vedem acest lucru ? Din însuşi faptul că au venit în timpul evanghelizării lui Hristos unii farisei la dânsul ispitindu-L cu întrebarea: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta ?” (Matei 21,23) iar Iisus în replică le răspunde tot cu o întrebare „Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?”. Cu această întrebare Hristos îi „încuie” pe farisei  care nu ştiu ce să răspundă! Eu vă întreb acum pe voi, acei farisei şi cărturari care toată ziua stăteau cu Tora (carte de bază a iudaismului) sub nas de ce n-au ştiut să-i răspundă ? Dintr-un motiv foarte simplu. Nicăieri nu scria  acolo o profeţie, o trimitere, o aluzie cât de mică la ceva care avea să ateste că ce făcea Ioan în pustie nu era contrar cuvântului şi voii lui Dumnezeu !

De aceea acel botez cu apă a lui Ioan era văzut ca o ciudăţenie. Deşi unii îl credeau fapt că Ioan avuse ucenicii lui. Profeţiile mai serveau şi ca o verificare a cuvântului lui Dumnezeu şi de a rămânea în cuvântul lui Dumnezeu. Nu se poate ca ceva atât de esenţial pentru mântuire cum a fost botezul lui Ioan, prefigurare a botezului lui Hristos, să rămână fără profeţie. Eu consider că era la fel de important ca şi anunţarea venirii lui Mesia. Pentru că botezul a schimbat condiţia umană. Asta a făcut. A „ucis” pe Adam cel vechi, şi a „reînviat” omul nou, adus de trupul Mântuitorului. A reactivat Duhul Sfânt în om cum a spus-o concis, azi, mitropolitul Nicolae Streza, la sfinţirea apei. Aici a fost o deosebită lucrare a Duhului Sfânt. Voi mai reveni pe acest subiect care e ceva cu totul special. Deocamdată mă opresc aici.

Mai vreau să adaug doar că datorită vieţii sale ascetice, Ioan Botezătorul mai este cunoscut şi ca „înaintemergătorul” călugăriei zilelor noastre, find acceptat ca primul călugăr. Eu aş spune (cred eu, fără să greşesc prea tare), că viaţa pe care a dus-o Ioan este întruchiparea, „chipul din oglindă” al vechiului nazireat. Tipul şi arhetipul. De aceea mai cred că nu este chilie de călugăr în care să nu găsiţi şi o icoană, fie ea cât de mică a lui Ioan Botezătorul (deşi sincer nu am intrat în prea multe chilii).

Mă uit acum la faţa încruntată a Botezătorului şi văd cum se strâmbă la mine, din icoana pe care o găsiţi la schitului Podromu, muntele Athos. O copie a acesteia am adus pe când am fost acum doi ani într-un lung pelerinaj. Povestea icoanei e legată de o bandă de jefuitori turci care veniseră într-o zi să jefuiască sfintele mănăstiri. În momentul când au văzut această icoană se spune că Ioan Botezătorul s-a încruntat la ei şi turcii s-au îngrozit încât n-au mai pus mâna pe nimic şi au fugit foarte speriaţi. De atunci această icoană a rămas aşa. Acuma ştiu de ce aceasta imagine mi-e cea mai dragă icoană a Botezătorului.

 Pentru că se încruntă şi la mine, nu cu ură, ci poate cu puţină supărare (că sfinţii nu urăsc pe nimeni) ori de câte ori mă rog lui pentru simplul fapt că nu sunt vrednic să port numele celui mai mare bărbat născut din femeie. Dar am să mă rog pentru o minune în această seara. Am să mă rog sfântului din această icoană, să îmi zâmbească, dacă mă voi ţine de promisiunea solemnă că în anul care tocmai a început am să mă descotorosesc de toate năravurile care mă depărtează să fiu măcar un bărbat integru, cap al femeii  cum Hristos a fost cap al Bisericii. Nu cer mult. Doar un simplu zâmbet, imperceptibil, atât de subtil încât să o eclipseze şi pe Mona Lisa. 

Dacă însă nu-mi voi respecta promisiunea şi voi recidiva, vezi poveţele părintele Ieromonah Ioanichie Bălan, „Vai ţie deci, suflete al meu, că de atâtea ori ai făgăduit să pui un bun început şi te-ai arătat mincinos”, atunci la anul pe vremea asta, 2012 anul Domnului (de sfârşit sau nu), eu cred că sfântul nu numai că nu îmi va zâmbi din icoană, ba mai rău.

Eu cred că îmi va scoate limba.