Bărbaţii sunt de pe Marte şi femeile de pe Venus 2

Atât din punct de vedere creștin ortodox cât și creștin catolic ori creștin neoprotestant, spre stupoarea unora și consternarea altora, bărbații și femeile așa cum i-a creat Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, nu sunt atât de diferiți unul faţă de altul cum ne cred unii, picați din spațiu interplanetar.

Observăm în lume un alt lucru drăcesc asupra căruia atrag atenția sfinții părinți. Observăm o feminizare a bărbatului și o masculinizare a femeii. Să dezvoltăm puțin.

Fenomenele anticreștine gay și respectiv feminismul sunt tributarii răsucirii realității creației lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat bărbatul să fie bărbat, cu însușirea specifică tipologiei sale și femeia să fie femeie cu aceleași atribuții specific firii ei.

Cuvântul gay la origine însemna vesel, jovial, și era pus în aceiași clasă sinonimică cu marry (fericit)  și happy (bucuros). Prin denaturarea sensului, folosit strict pentru a desemna o altă realitate, acest cuvânt a început să fie asociat tot mai des cu pederastia, a fi “pe invers”. Filmul de comedie în regial lui Mell Brooks, intitulat Robin Hood. Men in Tights (bărbați în izmene) prezintă o scenă în care rabinul Took (inegalabilul Brooks) îl întreabă pe Litle John cum o mai duce. Acesta zice că e fericit, folosind cuvântul gay cu vechiul înțeles. Rabinul îl întreabă dacă e cumva pe invers. La care Litle John răspunde: a, nu, sunt doar fericit, (aici folosește cuvântul marry). Scena e de un comic foarte nimerit, întrucât timpurile acțiunii sunt medievale, vremea lui Robin Hood, de unde pe atunci astfel de semnificație ? O interpretare posmodernistă care leagă trecutul istoric de prezentul melting-pott-ului (simbol al multiculturalismului) în care se contopesc toate culturile aducând una-ntr-alta prezentul și trecutul, o cultură de la un capăt al lumii cu altă cultură de la celălalt capăt al lumii.

Specific fenomenului gay să-i spunem așa politicos (oricum n-ar merita nici măcar cea mai neînsemnată formă de respect, dar să nu sune prea incorect politic că se supără cineva pe noi. Doamne ferește !) îi este specific acea veselie, semnificație veche a termenului care a ajuns un fel de marcă distinctă a băieților veseli. Aceștia se îmbracă trendy, au gusturi rafinate, stau la șuetă cu fetele (ca între “fete”). Știu să chicotească, să zică o vorbă de spirit: “La naiba !”. Nu-i așa că sunt adorabili ? Oare ce-or fi având frate cu ei „extremiștii” ăștia religioși “cu mentalități învechite” demne de un Ev Mediu creştin, de aruncă cu pietre în dânșii de fiecare dată când defilează odată pe an la parada aia a lor ? Ce ei aruncă cu pietre când e vre-o procesiune a vreunui cult creștin (care s-a întâmplat să fie majoritar) când merg la sfințirea apei de bobotează, ca să dau un exmplu ? Nu. Atunci ?

Cu permisiunea dvs. mă opresc aici din acest monolog care folosește limbajul politicos-ipocrit al corectitudinii politice. Asta ca să înțelegeți dvs. mai bine ce e aceasta și cu ce se mănâncă PC-ul (trad. politicall correctness și nicidecum Personal Computer – are și el partea lui de vină dar de el o să ne luăm altă dată).

Acuma să le luăm pe feministe la purecat. Naivii neștiutori (de ambele sexe) credeau că feminsmul până nu de mult, ca mișcare revoluționară de emancipare a femeii de sub tirania masculului violent (na că iar am dat în limbaj corect politic. Ptiu, drace !), are de-a face cu o reafirmare a valorilor specifice a femeii (respectul de sine, francheța, feminitatea, etc.) Doamnelor și domnișoarelor v-ați înșelat ! Feminismul nu are nimic de-a face cu feminitatea, ba mai mult este la antipodal feminității. Feminismul le-a făcut pe femei mai…bărbătoase, le-a masculinizat mai degrabă. Vorbesc de feminismul autentic așa cum a apărut el în istorie. Feministele adevărate nu poartă fuste și sandale cu toc, ci blue jean-și și adidași, ori bocanci (și mai bine). Lucrează cot la cot cu bărbații, făcând împreună aceleași munci (din moment ce feminismul are ca țel principal egalitatea femeii cu bărbatul), poate uneori se schimbă în vestiare împreună (fără pic de jenă, din moment ce suntem egali, nu ?), mestecă gumă, vorbesc flegmatic, mai și scuipă pe jos (ca bărbații) și mai degrabă ar duhnii a transpirație decât a parfum, accesoriu care ar putea să le facă cumva să se simte iarăși obiectul sexual al bărbaților. Cât despre erotism, mai degrabă doresc “să și-o pună” (rog, să-mi fie iertată vulgaritatea) cu un bărbat decât să-l iubească. Așa rapid în pauza de masă, la vestiarele (sau mai știu eu ce locuri dosnice și obscure – cum bine vedeți în filme) de la locul de muncă comun.

 În zilele nostre niște distinse doamne (fără nici o urmă de ironie), și aici mă refer la doamna Lena Boiangiu de la ziarul cultural Dilema Veche, mânată de sentimente nobile încearcă să reabiliteze mișcarea feministă în sensul că se străduiește să preieie ceea ce a fost bun în istoria feminisului (există deja și o carte intitulată Din istoria feminismului românesc apărută la editura Polirom în 2006) şi care să pună în lumină femeia modernă: mamă devotată, soție fidelă, etc. Articolul lui Mircea Vasilescu Povestiri din vremea feminsimului, apărut în luna martie a anului current în revista mai sus menționată, are și un supratitlu interesant, care imi confirmă ceea ce am scris mai sus (dacă ați crezut cumva că exagerez): Cui îi mai e frică de feminism ?

Nu mă opun acestor demersuri, dar sincer nu știu de ce atâtea încercări și zbateri de-a restaura condiția femeii când găsim în creștinism și în tradiția ortodoxă cea mai frumoasă apreciere și punere în valoare a ei.

Aș dori să exemplific cu un fapt anecdotic dar cât se poate de real. Această istorisire a spus-o un preot în timpul predicii în cadrul liturghiei duminicale. La un alt preot din zona Harghitei (pare-mi-se) vine odată un tânăr târându-și după el prietena de mână. Motivul său l-a uimit și pe preot. El dorea să-și pună prietena să jure în fața preotului și de față cu el, că nu l-a înșelat niciodată. La care preotul se uită la amândoi și îi sune lui: “Ia stai mă tu în genunchi și spune-mi (punându-i patrafirul pe cap), dar tu ai înșelat-o ?”. La care să vezi răspuns: “Dar eu sunt bărbat”. La care preotul (om zdravăn și integru) stupefiat de impertinența băiatului, fără să mai ezite i-a ars o palm de i-a luat piuitul.

Ortodoxia nu învață nicăieri că femeia trebuie să-i fie în totalitate obedientă bărbatului. Ba din contra, trebuie să existe o relație de iubire, bună înțelegere, și respect reciproc. Acel verset din 1 Corinteni (11, 3) potrivit căruia bărbatul este cap femeii trebuie să fie înțeles că îi ieste cap acesteia, numai dacă Hristos îi este cap bărbatului, adică bărbatul îl are ca  model de iubire pe Hristos. Dacă bărbatul nu îl are ca și cap pe Hristos, (model) atunci acel bărbat nu poate fi cap femeii. Vezi exemplul de mai sus. Hristos niciodată nu a dat dovadă de așa misoginism. El care și-a dat viața pe cruce pentru toată lumea, răi și buni, barbați și femei deopotrivă, etc.: “Dar vreau să știți că Hristos este capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, și că Dumnezeu este capul lui Hristos”. Deci și orb să fi și se vede clar că expresia e scoasă afară din context. Ori tot scriptura ne spune “ Bărbaților, iubiți-vă nevestele și nu țineți necaz pe ele” (Coloseni 3,19) sau “Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și s-a dat pe sine pentru ea” (Efeseni 5,25). Ei bine, dacă noi avem astfel de atitudini care sunt mai potrivite islamului ori budismului și nicidecum creștinismului, permitem unor fenomene precum feminismul care scot pe tapet prejudecățile dintre bărbat și femeie. Ori, nu ? Vedeți cum dacă nu ne ținem de versetul “Să aveți o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării” (1 Petru 2,12) dăm apă la moară dușmanilor lui Hristos ?

Am primit o glumă scirsă, într-una din zile, în genul celor care sunt trimise prin e-mail, care susținea următoarea butadă:

“Difereța dintre un bărbat și o femeie este că femeia vrea să îndeplinească unui singur bărbat  toate dorințele lui iar bărbatul vrea ca toate femeile să-i îndeplinească singura lui dorință !”.

Dincolo de ironia hilară, afirmația ascunde un adevăr deloc crud, așa cum s-ar crede.  Ba e chiar firesc. Nu mă credeţi?  Citiţi mai departe.

Sfinții părinți ne învață că bărbatul e cu adevărat bărbat atunci când reușește să-și stăpânească toate excesele de masculinitate iar femeia e cu adevărat femeie în aceiași situație, sau și mai plastic spus: bărbatul e cu adevărat bărbat când își stăpânește (și nici decum anulează, aviz băieților veseli) BĂRBATUL din el și femeia îşi stăpâneşte FEMEIA din ea. Adevărul este că bărbatul are o structură poligamă, de acea el își caută femeia ideală printre toate femeile din lume. E în stare să cutreiere lumea în lung şi în lat şi să se lupte cu toate forţele potrivnice oricât de mari ar fi. Femeia are o structură monogamă, de acea aceasta acceptă uneori pe orice bărbat, oricare ar fi el și oricum ar fi (că-i și trece cu vederea toate cusururile și uneori îi tolerează toate excesele) numai să simtă că o iubește cu ardoare, cu adevărat ! Basmele noastre cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene respectă mai mult creația lui Dumnezeu decât toate manualele de feminism.

Că ne place că nu ne place trebuie să recunoaștem: bărbații simt nevoia să iubească iar femeile să se lase iubite. Ăsta e STAS-ul. Și pentru Numele Lui Dumnezeu, dacă vrem să fim cu adevărat fericiți ar fi bine să-l respectăm.

  Pentru că acuma să fim sinceri cu noi înșine și cu Dumnezeu, așa suntem făcuți de cerescul creator. Bărbatul are o structură care oglindește atribuții precum bărbăția, curajul, impulsul de-a stăpâni (dar nu posesivitatea care e o extremă), forța, virilitatea etc. iar femeilor le sunt specifice tandrețea, gingășia, rafinamentul, finețea, maternitatea. Nu cum fac anumiți nebuni, demonizează aceste trăsături ca să scoată o femeie dintr-un bărbat (vezi că îl potolește, chipurile), iar din femeie scoate un bărbat (o învață să fie “ea înseși”). Bine-a zis cine-a zis că extremele sunt ale diavolului.

În caz că nu ştiaţi, bărbații sunt atrași ca un magnet de o femeie care are pudoare, e tandră și duioasă iar femeile se simt ca-n paradis în brațele unui bărbat care o strânge ferm, ocrotitor și cu puțină gelozie ca pe cea mai scumpă ființă a lui. Ce sfaturi, ce formule magice de cum să vânzi bărbatul ideal sau ce-și doresc fetele din relația perfectă ?  Acuma puteţi vedea relația ideală așa cum a lăsat-o Dumnezeu ? Să-l văd și eu pe deșteptul sau pe deșteapta care o să mă contrazică. Oare nu simțiți că răzbate nimic dincolo de strigătul aproape disperat, într-o vreme în care revoluția sexuală era la modă, a lui Bonnie Tylor:

(...)Where have all the good men gone and where are all the gods ?
Where's the street-wise Hercules to fight the rising odds ?
Isn't there a white knight upon a fiery steed ?
Late at night I toss and I turn and I dream of what I need

I need a hero, I'm holding out for at hero 'till the end of the night
He's gotta be strong and he's gotta be fast
And he's gotta be fresh from the fight(...)

                                                             

Cred că nici nu mai e nevoie de traducere nu-i așa ?

Foarte sexist, foarte macho! Ei aș, de unde până unde ? Și când te gândești că melodia a fost scrisă de-o femeie. Ei, unde mai sunt aici băieții veseli și băieţoasele feministe ? Cred că i-am lăsat undeva în urmă că și așa nu mai are nimeni nevoie de ei !

În onoarea unei simple femei care prin mesajul acesteia, nu s-a sfiit să exprime sentimentele firești care le simțim unii pentru alții așa cum le-a pus Dumnezeu în sufletele noastre, vă rog să ascultați următoarea melodie: