Fragmente de teologie
Descriptio Moldavie - Religia la mondoveni " Din pricina nepăsării strămoşilor noştri nu ştim ce religie au avut vechii locuitori ai Moldovei mai înainte ca soarele dreptăţii să fi răsărit prin părţile noastre. Dacă totuşi credem că dacii se trag din sciţi1, părere împărtăşită de toţi istoricii pe care-i cunoaştem, ne va fi permis poate să bănuim, printr-o presupunere care nu are nimic absurd, că ei s-au închinat aceloraşi forţe divine la care cronicile ruşilor ne spun că s-au închinat celelalte neamuri scitice: Peruna, zeul tunetelor, Volos, al vitelor, Pohvist al aerului, Lado al veseliei, Kupalo al semănăturilor, şi alţi idoli de acelaşi fel: Osliado, Horsa, Dajuba, Striba, Semargle şi Mocosa. Apoi, după ce romanii au ocupat Dacia, cum acest neam întrecea pe toate celelalte în superstiţii religioase, nu numai că n-au înlăturat vechile culte, dar, după obiceiul lor, pare că le-au şi sporit cu altele noi. Cine va avea în vedere că romanii, de cîte ori supuneau vreo altă ţară...